Ziua Muzeelor cu surprize!
By · ComentariiSâmbătă, 18 mai, a fost Ziua Internațională a Muzeelor.
Pentru că am avut zi liberă și pentru că în oraș erau semne de ploaie, ne-am hotărât să mergem în Alicante, unde mereu sunt cu aproximativ 7 sau 8 grade mai mult decât în Castalla. Mereu cald, mereu bine, mereu senin în Alicante. Noi eram singurii cu eșarfe și bluze groase, mai toți erau în tricouri și câțiva în pantaloni scurți.
Am mers prima dată la Muzeul de Arheologie din Alicante (MARQ). Acolo am aflat că putem participa la niște jocuri, ca să câștigăm ceva la finalul turului prin muzeu. Să vă mai spun că eram ca niște copilași, cu hărțiile în mână, căutând obiectele din ghicitori?
Tot la MARQ am aflat de alt concurs, care îi implica pe cei care doreau să facă turul tuturor muzeelor din Alicante. Am primit o hârtie numită pașaportul muzeelor, iar cei care strângeau 5 ștampile, pe pașaport, la ultimul muzeu primeau un premiu. Noi am început pe la 19:00 și am terminat pe la 21:30, și am fost la 7 muzee, pentru ca 2 le-am găsit închise. Muzeele au fost deschise de la 10:00 la 00:30, și duminică dimineața încă patru ore, de la 10:00 la 14:00. Dar stai! Povestea continuă…→
Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai…
By · ComentariiIată vin în cale,
Se cobor la vale,
Doi miei cu’n TiTel… mieii fiind noi 
Și să vă povestesc unde am fost săptămâna trecută… Almansa – Ayna -Riopar – Alcaraz – Albacete, în total, aproape 500km.
Am urcat pe munte, ajungând până la 2.200 m altitudine, am coborât de pe munte, cu TiTică al nostru, băiat cuminte și ascultător. La un moment dat, am văzut vreo 4 căprioare trecând strada. Am oprit toți mașinile și ne uitam uimiți la ele, ele la noi, și apoi ne-am continuat drumul. Dar stai! Povestea continuă…→
Învățăm. Descoperim. Admirăm.
By · ComentariiAaahhh! Casa… taste… laptopul meu…
În ultimele săptămâni am fost atât de mult pe fugă, că nici n-am apucat să văd bine casa, sau să încing laptopul. Pe unde am mai fost? Uof! Să o luăm cu începutul…
Săptămâna trecută am avut 3 zile libere, cu ocazia sărbătorii locale din Onil. Am încărcat mașina și am plecat cu gândul să facem următorul traseu:
Am zburat cu parapanta!
By · ComentariiEhee, în sfârșit am reușit să intru pe blog! De miercuri tot zic că scriu despre minunata zi de marți, dar de fiecare dată îmi cade capul în poală și adorm .
Daaa, ne-a plăcut mult de tot, chiar am și vorbit cu Carlos să ne aștepte pe când o fi puțin mai cald să mai facem o tură printre nori.
Am ajuns la locul stabilit, în Santa Pola, pe la ora 3. Am stat acolo vreo 3 ore, până a scăzut intensitatea vântului, iar Carlos a zis că e mai bine ca Omul să zboare primul, fiind mai greu. Vroiam eu să fiu prima ca să nu mă răzgândesc în caz că Omul urlă prea mult. Bun, îi pun Ursului hamurile, îi fac instructajul și în câteva minute deja erau în aer. Zborul a durat vreo 40 de minute, timp în care pe mine mă lua somnul, sau mi-era frig sau mă pârlea soarele, sau… abia așteptam să termine să văd și eu cum e!!! Dar stai! Povestea continuă…→
Chinchilla de Monte-Aragón
By · ComentariiChinchilla de Monte-Aragón… cât de medieval sună! Probabil de chinchila ați mai auzit, este numele pufoșeniei ăsteia (click pe link). De unde am auzit eu de orașul acesta micuț? Am văzut un afiș prin oraș cu o excursie spre el, dar valabilă doar celor cu vârsta peste 30 de ani. Too bad, I say! … ajung acasă și îi zic Omului… să vezi unde mergem mâine! 
Chinchilla de Monte-Aragón se află în provincia de Albacete (Castilla – La Mancha) și este la 120 km distanță de Castalla, aproximativ o oră și jumătate de mers cu mașina. Odată ajunși acolo, ne-a ieșit în cale castelul, gotic și renascentist, mare și impunător, care ținea sub aripă cam 200 de case. Toate frumos colorate și primitoare. Ajunși acolo pe la ora prânzului, am parcat și am intrat în primul restaurant să ne umplem burțile. Am ales bine, zic eu! Mâncare bună, preț rezonabil, iar oamenii foarte ospitalieri. După ce am umplut burțile, am luat la picior orașul, urcând spre castel. Dar stai! Povestea continuă…→
Handmade notebook bag
By · ComentariiDupă o încercare eșuată de a-mi tricota un fular am lăsat deoparte andrelele și lâna… până când mi-a venit o idee. Ideea asta a ieșit rapid, când nu găseam nicăieri o geantă pentru notebookul meu. Așa că am început să măsor notebookul, mi-am luat 6 ghemuri de lână de culori diferite și m-am pus pe tricotat. Au trecut mai bine de 4 luni de atunci, probabil din cauză că nu am avut zilnic timp de tricotat, dar contează că este GATA!
Nu-mi vine să cred că am dat-o gata, sincer! Când am început mă așteptam să o las baltă pe la jumătate, dar când vedeam cât de bine începe să arate nu m-am lăsat. Pe parcurs am dat peste acei 3 nasturi superbi, care parcă m-au mai încurajat să termin mai repede gentuța. Dar stai! Povestea continuă…→
… puțină liniște nu strică…
By · Comentarii… mai ales când lucrezi 6 zile din 7, într-un loc unde este zgomot non-stop!
Uite așa am preparat eu dimineața, pe la 12, așa , masa de prânz, pentru un picnic scurtuț la munte. Bine, noi suntem la munte, dar am vrut mai sus!
Încă de când am văzut El Pou Clar și am văzut pe pancarte cum că ar fi un izvor de munte, undeva, în susul drumului și la dreapta , descrierea având și o micuță poză, acolo, ca un teasing, am zic că vom merge și acolo. Fuente de Gamellons se numește!
Duminică am prins vreme bună, senin și puțină căldură și nici nu mă gândeam să îmi petrec o astfel de zi acasă. Am trimis Boierul la strâns păturica, la pus șaua pe cal, pe TITICĂ al nostru și în timpul ăsta, eu am pregătit bunătățile pentru când om ajunge acolo. Dar stai! Povestea continuă…→
Oaza ta de liniște…
By · ComentariiDupă atâta mișcare, am lăsat perntru final barajul natural El Pou Clar. Râul Clariano s-a născut în același loc, și arată ca un puț mare, escavat de apă, în rocile calcaroase. Cum natura are modul ei de a da contur și frumusețe locurilor făcute de ea, nici acest loc nu este lăsat la voia întâmplării. Aceste găuri au o formă rotundă, sau ovală, iar fiecare râu se revarsă în următorul, lin, ușor, monoton și continuu. Sunt 6 astfel de puțuri formate de către apa. Localnicii au dat un nume fiecăruia în parte. Ontinyent fiind un oraș valencian, numele sunt puse la fel, în valenciană, iar acestea sunt: “Pou dels Esclaus”, ”Pou Clar”, “Pou Gelat”, “Pou de la Reixa”, “Pou Fosc” y “Pou dels Cavalls”. (în traducere liberă: Puțul Sclavilor, Puțul Limpede, Puțul Înghețat, Puțul Zăbrelelor, Puțul Întunecat și Puțul Cailor. )
Se poate merge liniștit pe lângă lacuri, sunt mese amenajate special pentru a putea mânca, iar după cascadă, lângă ultimul puț se poate sta liniștit pe o păturică, pe iarba verde, ascultând doar căderea apei și foșnetul vântului.
Vara se poate face baie în râu, deși cică ar fi destul de rece, chiar și atunci.
De-a lungul râului este o potecă, pentru iubitorii de plimbări lungi și liniștite. Chiar am și văzut persoane stând întinse pe acolo și copii scăldându-se, deși apa era rece ca gheața! Dar stai! Povestea continuă…→
O nouă zi, o nouă aventură!
By · ComentariiIeri am prins o zi frumoasă și e păcat să stai în casă când afară e cald și bine, nu?
Aveam 3 orășele mici, aproape de Castalla, de fapt la 30 minute distanță, dar asta e aproape aici , așa că i-am propus Omului să mergem să vedem niște chestii faine, despre care auzisem de pe ici, pe colo.
Vroiam să văd de mult timp castelul din Banyeres de Mariola, dar când am ajuns acolo nu am găsit decât un oraș gol și cu multe străduțe mici și înguste și abrupte, de ni s-a luat de plimbărit printre ele. Am făcut o poză castelului, am băut un ceai și am mâncat niște pâine prăjită pe vatră, cu niște marmeladă și am luat-o din loc. Era totuși ora 9, trebuia să băgăm în plisc. Dar stai! Povestea continuă…→
